Dumnezeu nu este corect?

Cum ar putea fi Dumnezeu corect
când unii primesc atatea binecuvnatari,
iar altii au parte de o viata asa de dificila?

Adevarul despre Dumnezeu


By Grantley Morris

Is God good?

Aceasta pagina în Engleza,   Germana,   Serbian,   Indonesiana

Voi începe cu o poveste. Voi mentiona sursa mai târziu, iar daca este adevarata sau fictiva, nu aceasta este problema. Întrebarea pe care trebuie sa ne-o punem este daca Dumnezeu vede realitatea în felul aceasta. Sa fie acesta modul în care lucreaza Dumnezeu sau este cu totul înafara modului Lui de lucru?

Angelo, un vagabond al strazii murdar si urât mirositoar, abia se misca pe strada. Un pisoi îi iese în cale. Cisma lui este aproape de a calca creatura, dar apoi se gândeste putin si brusc o împinge din drumul lui cu piciorul.

Într-un alt colt al lumii, un om cu inima arzânda pentru Dumnezeu, se adânceste în studierea Cuvântului Lui, Îl marturiseste pe Domnul si viziteaza fara încetare pe cei bolnavi. El Îl iubeste pe Dumnezeu cu ardoare si îi pasa cu adevarat de oameni. Evident, slujirea lui îl încânta pe Dumnezeu mai mult decât decizia lui Angelo de a nu-i da un picior pisicii, nu? Gresit! Pe cât de mult a aprobat Dumnezeu viata evlavioasa a acestui om, Domnul a fost si mai miscat de actiunea lui Angelo.

Omul care traia atat de frumos se nascuse într-o familie minunata, evlavioasa, crescuse într-o biserica înfloritoare si studiase la unul dintre cele mai bune colegii biblice. I se încredintasera o suta de parti din capacitatea de a iubi, dar folosea doar saptezeci si cinci. Angelo, pe de alta parte, se nascuse surd. A fost abuzat si tinut într-o mansarda întunecata si rece pâna când, la vârsta de opt ani, a fost gasit de autoritati. Apoi a fost transferat de la o institutie la alta unde abuzurile se tineau lant. În cele din urma, a fost scos în strada. Lui Angelo i se oferise doar trei portiuni din capacitatea de a iubi si furia lui era asa de mare, încât a trebuit sa foloseasca fiecare bucata din acele trei portii de iubire pentru a se abtine de la a rani pisicuta.

Angelo s-a dovedit atât de credincios cu putinul pe care i-l daduse Dumnezeu, încât Domnul i-a mai dat trei parti din capacitatea de a iubi. A folosit fiecare parte din ele pentru a nu mai fura. Aproape ca a murit de foame. A adunat sticle pentru a cumpara putina mâncare pe care o putea obtine în acest fel. Desi nu a putut sa auda, el a învatase sa citeasca, iar Domnul i-a trimis o brosura a Evangheliei si citind-o L-a primit pe Isus în viata lui. Din nou, Domnul a dublat dragostea data lui Angelo si din nou Angelo a folosit-o pe toata, cheltuind peste jumatate din putinii bani pe care îi avea pentru a cumpara brosuri ale Evangheliei ca sa le împarta oamenilor. Fiecare biserica l-a respins. În ochii tuturor de pe pamânt, nu a realizat aproape nimic. În toata viata sa, a câstigat doar o singura persoana pentru Domnul. În cele din urma a murit înghetat, încercând sa tina de cald un betiv.

Acum, priviti-l un moment în viata de apoi. Vedeti-l pe Angelo printre elitele ceresti, conducând de pe un tron magnific cete de îngeri care asteapta sa raspunda la porunca lui. Vedeti-l onorat mai presus de milioane de crestini si rasplatit cu mult dincolo de multimile de lideri crestini celebri.

Daca aceasta poveste reflecta realitatea spirituala, atunci s-ar putea ca în eternitate sa existe egalizatori care compenseaza perfect inegalitatile pamântesti. Dar daca gândul din spatele acestei povesti este doar o fantezie? Povestea a ajuns la noi printr-un mijloc controversat. Un autor crestin sustine ca a aflat povestea de mai sus printr-o serie puternica de viziuni divine (sursa). Indiferent daca îl respingi pe acest autor ca pe un nebun sau îl venerezi ca pe un om al lui Dumnezeu, nu are nicio importanta în discutia si întrebarea daca Dumnezeu este corect. Ceea ce conteaza este daca o astfel de poveste este sau nu în concordanta cu modul în care Dumnezeu trateaza oamenii. Sa fie rasplata cereasca a fiecarui crestin aceeasi? Sau ar putea un analfabet sa depaseasca un teolog evlavios în viata urmatoare? Ar putea o persoana retardata sa fie înaltata mai presus de o persoana înzestrata spiritual? Exista compensatii eterne atât de extravagante încât sa faca cumva sa merite si cea mai grea suferinta pamânteasca? S-ar putea ca, în alocarea recompenselor ceresti, dezavantajele si greutatile noastre pamântesti sa fie luate în considerare cu atâta dragoste si cu atâta precizie încât rezultatul final sa fie atât de echitabil încât sa ne lase pe toti uimiti?

Ne vom stradui sa intelegem aceste lucruri cautand mai întâi sa vedem daca povestea lui Angelo se aliniaza cu Cuvântul lui Dumnezeu. Apoi vom aborda alte chestiuni care ne-ar putea face sa punem la îndoiala corectitudinea lui Dumnezeu.

? ? ? ? ? ??? ? ? ? ? ?

Realitatea biblica versus fantezie

Isus a subliniat mereu ca celui care este credincios în putine lucruri i se va da mult. El a subliniat, de asemenea, ca repartizarea recompenselor ceresti va diferi atât de mult de distributia actuala a confortului si onoarei, încât multi vor fi uimiti.

Revelatia biblica este clara ca recompensele si compensatiile eterne pentru încercarile pamântesti vor diferi enorm de la crestin la crestin. De exemplu, Pavel ne-a învatat ca, pe masura ce construim pe temelia lui Hristos, putem folosi „lemn, fân sau paie” sau putem alege materiale pretioase, rezistente la foc. Focul din Ziua Judecatii va dezvalui adevarata natura a ceea ce fiecare persoana a construit. „Daca lucrarea zidita de cineva va ramâne în picioare, el va primi o rasplata. Daca lucrarea lui va fi arsa, isi va pierde rasplata; Cât despre el, va fi mântuit, dar ca prin foc” (1 Corinteni 3:14-15).

Într-una dintre pildele lui Isus, tuturor li s-a încredintat aceeasi suma de bani, dar unul a ajuns sa aiba de unsprezece ori mai mult, plus controlul asupra zece cetati, altul a avut doar de cinci ori mai mult decât a început si controlul asupra a cinci cetati, iar unul nu a ramas cu nimic altceva decât cu viata lui, în timp ce vrajmasii stapânului si-au pierdut chiar si viata. (Luca 19:12-27).

Asa cum toti avem viata si totusi avem vieti foarte diferite, tot asa toti crestinii adevarati vor avea viata vesnica, dar vesnicii foarte diferite. Pavel ne-a îndemnat sa alergam cursa vietii, motivat de stiinta ca într-o cursa exista un singur câstigator (1 Corinteni 9:24). Cu alte cuvinte, multi rateaza premiul. Câstigara celor mai mari recompense ale cerului este o raritate si necesita o sârguinta extrema. Viata vesnica este darul lui Dumnezeu pentru fiecare concurent care parcurge distanta. Dincolo de asta, premiul nostru ceresc depinde de credinciosia noastra pamânteasca.

? ? ? ? ? ??? ? ? ? ? ?

Pasajele biblicaa care arunca îndoieli asupra povestii lui Angelo

Tipetele din mintea multor cititori sunt niste obiectii serioase si întrebarea este, daca voi contiuna sa vorbesc, aceste tipete nu vor creste si mai mult. În loc sa va tachinez asteptând pâna mai târziu pentru a atenua aceste preocupari, ma voi opri la mijlocul discutiei pentru a iesi în întampinarea acestor probleme.

Desi am putea continua sa citam pasaje din Scriptura despre crestinii care primesc diferite recompense ceresti, exista si alte pasaje din Scripturia care par sa spuna ca fiecare dintre noi primim recompense identice sau chiar aceea ca nu ar exista nici o recompensa pentru credinciosia pamânteasca, deoarece, având în vedere pacatosenia noastra, fiecare lucru bun este un dar de la Dumnezeu, nu ceva ce am fi putut vreodata câstiga sau merita.

Este important de remarcat ca aceasta ciocnire a adevarurilor biblice nu este, cum ar fi de exemplu, aceea ca apostolul Pavel pare a-l contrazice pe Isus, ci aceea ca Isus pare sa se contrazica pe Sine însusi, iar Pavel de asemnea pare sa se contrazica pe sine. Ambele situatii subliniaza ambele adevaruri. Evident, în mintea lui Isus, precum si în mintea altor scriitori biblici, nu a existat nicio contradictie. Problema nu trebuie sa fie cu ei, ci cu dificultatea noastra de a întelege exact la ce se refera.

Sa începem cu pilda lui Isus despre lucratorii care au fost angajati pentru perioade diferite de timp si totusi au primit aceeasi plata (Matei 20:1-16).

În primul rând, ar trebui sa ne reamintim ca, desi sunt puternic inspirate, pildele sunt povesti simple. Ca atare, ele nu sunt de obicei destinate sa detalieze fiecare complexitate imaginabila, ci sa lumineze un singur punct. Diferite alte complicatii asemanatoare sunt abordate si în alte parti ale Scripturii, dar indiferent cât de inspirate divin sunt pildele, ar fi ridicol sa ne asteptam ca fiecare mica poveste sa acopere fiecare scenariu posibil.

Aceasta pilda îi priveste pe cei care nu au avut oportunitatea de a lucra, decat spre finalul zilei. Nu se face nicio mentiune despre persoanele care au refuzat în mod deliberat munca pâna în ultimul moment, sperând sa obtina plata integrala pentru putin efort. Nu este nici despre acei oameni care au început sa lucreze si apoi si-au petrecut cea mai mare parte a timpului de lucru în câmp protestând. Cum ar fi tratate aceste doua grupuri din urma, este o problema care nu este abordata în aceasta pilda. Sa o luam în considerare aici ar strica simplitatea memorabila a povestii. Multe alte pilde sugereaza ca astfel de oameni ar pierde o parte din rasplata lor. Cu toate acestea, aceasta pilda nu este despre astfel de oameni. Este vorba despre cei care pâna în ultimul moment pareau sa creada ca viata a fost nedreapta cu ei. Chiar daca si-au dorit sa lucreze, asteptând pâna aproape de ultima ora, nu au participat la intreaga zi de lucru si deci vor primi putin, în ciuda nevoii lor la fel de mari ca a oricui altcuiva. În cele din urma, însa, aceasta aparenta nedreptate a fost pe deplin corectata.

Fiecare crestin adevarat stie ca ne-am nascut în familia Lui Dumnezeu ca un dar complet nemeritat daruit de Dumnezeu. Noi realizam ca acest dar nepretuit este primit pur si simplu prin încrederea ca Isus a murit în locul nostru pentru a elimina toate consecintele devastatoare din punct de vedere spiritual ale pacatelor noastre, facându-ne astfel la fel de sfinti ca Cel cu care putem fi acum în relatii intime. În ciuda acestei întelegeri, cumva, noi suntem înca ispititi sa cadem în capcana de a ne gândi ca dupa nasterea spirituala regulile se schimba brusc - ca cresterea spirituala înceteaza sa mai fie un dar nemeritat de la Dumnezeu, ci vine ca rasplata a încercarilor noastre devotate de a-i fi pe plac lui Dumnezeu. Acei familiarizati cu jargonul spiritual ar spune asa: este cea mai periculoasa greseala sa presupunem ca, desi ne începem viata spirituala prin har si prin credinta, ajungem la maturitate prin fapte. Atingem sfintenia, raspuns la rugaciune, o viata biruitoare, binecuvântari spirituale, favoarea si aprobarea speciala a lui Dumnezeu, în acelasi mod în care primim mântuirea – prin har si prin credinta. Astfel de binecuvântari nu se câstiga niciodata. Sunt daruri de la Dumnezeu, nu recompense pentru eforturile noastre. Ele vin la noi prin generozitatea absoluta a Celui Atotputernic, care le da tuturor celor care cred, pur si simplu, ca o binecuvântare specifica pe care o dorim, este disponibila gratuit prin ceea ce a realizat Isus sacrificându-si viata pentru pacatosenia noastra. Binecuvântarile lui Dumnezeu sunt daruri si totusi nu sunt surprize, cu exceptia, poate, a timpului lor. Ele vin la cei care Îl cunosc suficient pe Dumnezeu pentru a se astepta la asta.

Dumnezeu nu ne da niciodata ceea ce meritam. Daca ar fi facut-o, fiecare dintre noi am fi aruncati în iad în momentul primului nostru pacat; de fapt, din momentul nasterii noastre, daca luam în considerare ramificatiile pacatului originar. Deci orice moment pe care orice om îl petrece în afara iadului este doar harul lui Dumnezeu. Deoarece nu meritam rasplata, ci pedeapsa vesnica, Dumnezeu nu are nici cea mai mica obligatie de a rasplati pozitiv pe nimeni pentru nimic. Dupa cum a sugerat Isus, cel mai bun lucru pe care cel mai bun dintre noi l-ar putea realiza este sa fie „un slujitor nevrednic” (Luca 17:10). Atotputernicul nu are nevoie de munca noastra. Nu-i putem oferi nimic care sa nu fie deja al Lui. Orice am fi încercat sa facem noi pentru Dumnezeu ar fi fost facut mai bine si mai repede si i-ar fi provocat mai putina jena daca ar fi facut-o El însusi. Cu toate acestea, în dragostea Sa extravaganta, Dumnezeu alege sa-si rasplateasca slujitorii Sai în functie de credinciosia lor.

Fara stimulente si consecinte, viata si-ar pierde o mare parte din sensul ei. Oricâte placeri superficiale ar contine, o viata în care nimic din ceea ce facem nu conteaza ar fi iadul. O societate în care nimeni nu este niciodata chemat sa dea socoteala ar fi haos. S-ar putea ca, pe masura ce continuam sa exploram acest subiect, sa descoperim ca recompensele lui Dumnezeu sunt marii egalizatori care corecteaza inegalitatile vietii actuale? Ar putea fi, partial, ca urmare a modului în care Domnul va acorda recompense eterne, ca toti cei care se plâng de Dumnezeu vor fi în cele din urma pierduti în admiratie fata de perfectiunea cailor sale?

Pe masura ce cititi mai departe, este posibil sa va vina în minte si alte obiectii. Sper sa ma adresez fiecaruia dintre ele, dar bineînteles ca ne putem ocupa doar de o problema la un moment dat, asa ca va rugam sa continuati sa cititi pâna când mintea dvs. este pe deplin satisfacuta.

? ? ? ? ? ??? ? ? ? ? ?

Perspectiva uluitor de diferita a lui Dumnezeu

Oamenii pun bani în colecta templului. Poti urmari cantitatile diferite de bani care intra. Un barbat bine îmbracat scoate un teanc urias de bacnote. Faci ochii mari de uimire. Trebuie sa fie mii de dolari în pumnul lui în timp ce îi arunca înauntru. Apoi e rândul unei femei ofilite, îmbracata prost. În mâna ei ravasita de timp sunt doua monede de cinci centi – un total mizerabil de zece centi. De ce se mai deranjeaza? te întrebi, la ce bun  . . . ? Deodata observi ca ochii lui Isus s-au luminat. Încântat, îsi aduna discipolii în jurul sau si declara mândru: „Aceasta sarmana vaduva a pus în vistierie mai mult decât toti ceilalti. Toti au dat din prea plinul averii lor; dar ea, din saracia ei, a pus totul – tot ce avea de trait” (Marcu 12:43-44). Pe cel care parea ca daruieste cel mai putin, El îl înalta ca daruind cel mai mult.

Isus face vizibila însasi inima lui Dumnezeu. Ceea ce conteaza pentru Dumnezeu nu este cât de mult dam, ci cât de adânc a trebuit sa sapam pentru a-l da; nu valoarea reala a contributiei noastre la împaratie, ci cât dam din ceea ce avem. Acest principiu divin se aplica fiecarui aspect al vietii. Daca, de exemplu, nu avem aproape nicio credinta, dar îi dam lui Dumnezeu 90 la suta din putinul pe care îl avem, Domnul atotstiutor vede acest lucru ca fiind mai laudabil decât cei care manifesta o credinta mult mai mare, dar de fapt folosesc doar 80 la suta din toata credinta pe care o au. O persoana plina de îndoieli si temeri si mânie înabusita fata de Dumnezeu, dar care totusi face putinul pe care îl poate pentru a se tine de Dumnezeu, ar putea fi usor vazuta de Domnul ca având mai multa credinta decât unul care prin credinta lui învie mortii.

Toate abilitatile si oportunitatile noastre sunt daruri de la Dumnezeu. Nu-l putem impresiona cu propriile lui daruri. Asa cum un parinte bun este la fel de mândru de un nou-nascut neajutorat, precum este de fratele si de sora lui adolescenta, Domnul Atotputernic nu se gândeste mai mult la cineva cu multe daruri sau responsabilitati. Singurul lucru care îl misca pe Atotputernicul este masura în care cautam sa maximizam multul sau putinul pe care ni L-a încredintat.

Daca rasplata noastra vesnica s-ar baza pe avantajele pamântesti, am putea avea motive sa punem la îndoiala corectitudinea lui Dumnezeu, dar Dreptul Judecator nu este asa. Niciunul dintre noi nu ne cunoastem adevaratul potential. Numai Dumnezeu stie cum ne-am descurcat în raport cu acest potential si tocmai pe aceasta baza sunt rasplatiti crestinii.

Dumnezeu este Judecator si toata lumea stie ca un judecator trebuie sa fie impartial. „Nu va face dreptate Judecatorul întregului pamânt?” a întrebat Avraam (Genesa 18:25), cu atâta încredere ca si cum ar fi întrebat: „Nu va rasari soarele mâine?” Convingerea noastra ca un judecator trebuie sa fie corect vine de la Dumnezeu însusi (Scripturi). Desigur, exista asemenea lucru, cum ar fi un judecator corupt, dar oriunde te-ai uita în Biblie, ea striga ca Dumnezeu este drept.

Viata este plina de nedreptati, iar nedreptatea suprema a fost atunci când Fiul lui Dumnezeu – în sensul absolut, singurul Inocent al omenirii – a fost crucificat. El a purtat în întreaga sa fiinta toate consecintele fiecarei nedreptati pe care a vazut-o vreodata aceasta planeta. A facut acest lucru pentru a fi legal pentru el sa inverseze – cu forta, daca este necesar – orice nedreptate. Despre aceasta este a Doua Venire. Întârzierea Lui nu este altceva decât mila Lui care ne ofera ocazia sa ne pocaim înainte de timpul crizei. Cei care raspund înainte de a fi prea târziu vor petrece vesnicia minunându-se de dreptatea lui Dumnezeu. Restul vor petrece vesnicia suferind dreptatea lui Dumnezeu.

S-ar putea sa îl folosim gresit, dar creierul cu care gândim a fost facut de Dumnezeu. El este putin mai destept decât noi. De asemenea, capacitatea noastra de a întelege moralitatea nu provine dintr-un accident într-o mlastina primitiva. Vine de la Dumnezeu. Întelegerea dreptatii de catre Atotputernicul este la fel de superioara fata de a noastra, precum este superior orice altceva despre El. Noi, nu Dumnezeu, suntem cei care vedem si cunoastem imperfect. Noi suntem cei care putem fi partinitori. Când totul va fi descoperit, vom vedea ca numai Dumnezeu judeca perfect

Dumnezeu are favoriti? Pentru raspuns, consultati restul acestei serii web.

Continuati . . .

? ? ? ? ? ??? ? ? ? ? ?

Mai multe pagini în româna