În interiorul nostru simțim un abis, un gol pe care nici o sută de amanți nu-l pot umple. Există însă speranță. Dorințele noastre pot deveni realitate.
Dragostea de durată i-a ocolit pe cei mai invidiați și mai doriți oameni din lume. Însă cu tine poate fi altfel.
Îndrăznește să visezi
Cât de frumoasă trebuie să fie o femeie ca să nu mai aibă nevoie de dragoste? De câte ori trebuie bărbatul obișnuit să le vadă pe Cindy Crawford, Claudia Schiffer și Elle Macpherson nude pentru ca durerea respingerii să dispară?
Indiferent cum încercăm să o suprimăm, nevoia de dragoste este inevitabilă. Cercetătorii comportamentului uman au descoperit că, chiar și persoanele concentrate aproape exclusiv asupra sexului impersonal - pornografie, sex telefonic, fetișism, solo sex, exhibiționism, bestialitate etc. - sunt mânați spre obsesiile lor de o nevoie neîmplinită de dragoste. (Cât de crud neînțeleși sunt acești oameni.) [1]
A fi îndrăgostit este o experiență riscantă și potențial agonizantă. Poate că suntem atât de îndrăgostiți încât sărutăm cu ochii închiși, dar trebuie spus, că relațiile sunt înspăimântător de fragile. Frumusețea se ofilește. Oamenii se schimbă. Moartea sau neînțelegerea ne pot jefui atât de ușor de cel pe care îl iubim. Cu cât este mai profundă dragostea noastră, cu atât mai adâncă este și nesiguranța noastră.
Dar în timp ce realitatea este prea rece, visurile noastre sunt prea fierbinți pentru a putea fi stăpânite. Patimile noastre par atât de lacome încât ne temem de ele și totuși ele ne preocupă intens. Destinde doar pentru un moment strânsoarea de fier care ține dorințele înăbușite în închisoarea minții. Lasă ca dorințele tale să plutească libere înaintea privirii tale, indiferent cât de nerealizabile ar părea. Îndrăznește să vezi ceea ce ele descoperă.
Vei descoperi că dorești cu pasiune o intimitate stenică, un partener care să nu te părăsească niciodată, un prieten deosebit, care poate să fie totdeauna cu tine, indiferent de timp sau de loc sau de momentul în care îi dorești prezența.
Prea adesea suntem înțeleși greșit. Tânjim după cineva care să fie în stare să se strecoare în mintea noastră. Ideal ar fi cineva care nu doar să fi auzit de fiecare traumă și triumf pe care le-am trăit de când ne-am născut, dar care le-a și experimentat împreună cu noi. Ai nevoie de cineva față de care să îți poți ușura sufletul, de un admirator, care cunoscând cele mai întunecate unghere ale sufletului tău, să se desfete în tine cu devotament statornic.
Când izbiturile vieții te prăvălesc de-a rostogolul tânjești după cineva, care nu doar că dorește cu pasiune să îți îndeplinească cele mai profunde nevoi, ci este și totdeauna în stare să o facă. Ai nevoie de un partener care să fie în stare, să te mângâie, să te protejeze și să îți dea putere spre biruință atunci când criză după criză se perindă în viața ta. Totuși nu dorești să fii sufocat. Dimpotrivă, dorești ca cineva să te încurajeze să atingi culmile pentru care te-ai născut.
Tânjești după cineva neschimbător, dar care totuși să nu te obosească; cineva care se potrivește nevoilor tale atât de bine încât pare că ați fost făcuți unul pentru celălalt; cineva de care să fii totdeuna mândru, cineva a cărui dragoste pentru tine să fie atât de vastă încât să te satisfacă totdeauna; cineva credincios, adevărat, deschis și cald și totuși rezistent ravagiilor îmbătrânirii, bolii și tragediei încât să pară nemuritor. Nu dorești ca moartea să îți răpească pe cel pe care îl iubești, plonjându-te înapoi în singurătatea de ghiață.
Există speranță!
Nimeni de pe pământ nu se califică pentru realizarea acestei aspirații, iar durerea rămâne. Câțiva visători doar continuă să vîneze iluzoria înălțime a dragostei ideale, bîjbâind mereu după relația perfectă. Restul dintre noi renunță. Trebuie să fii Dumnezeu să îndeplinești toate criteriile. Și cum ar putea El să ne ajute? Noi suntem carne și oase. Dumnezeu, dacă există, este un Spirit nebulos și neaccesibil. Noțiunea de prietenie cu Dumnezeu este absurdă.
Oare așa să fie? În domeniul necunoscutului poate locui orice - chiar și un Dumnezeu stăpân să nimicească nesimțirea noastră față de El. Dacă există o Inteligență în spatele creației, de ce suntem creați cu dorințe ce nu pot fi împlinite niciodată? O fi Dumnezeu un sadic? Ori au fost plantate acele dorințe în noi deoarece El dorește să le împlinească, fiind cel mai intim prieten al nostru? Oare nu pare Dumnezeu atât de impersonal doar pentru că nu suntem în termeni buni cu El? Dacă Dumnezeu ar fi impersonal, noi am fi superiori creatorului nostru. Asta este absurd! Dacă noi suntem în stare să vorbim, să simțim și să iubim, Creatorul nostru le poate face deasemenea, ba poate mult mai mult. Dumnezeu este plin de afecțiune.
Dumnezeu ne ruinează orice bună dispoziție! Oare nu păcatul ne privează de orice bucurie - promițând atât de mult, dar aducând în schimb mahmureala, depresia, sarcina nedorită, boala, cancerul, respingerea, ranele, rușinea? Întreabă victimele păcatului - victimele jafului, violenței, viciului, divorțului, urii, egoismului și bârfei, dacă drumurile lui Dumnezeu strică sau produc bucuria.
Dar Dumnezeu este plicticos! Într-adevăr? Dumnezeul a cărui putere și creativitate sfidează imaginația, ale cărui minuni sunt inepuizabile? Nu ar fi o aventură nesfârșită să fii îndrăgostit de Persoana care permanent este capabilă să-ți depășească cele mai sălbatice vise?
Persoana pasionantă, a cărei nesfârșită companie și nelimitată putere sunt capabile să umple vidul infinit din interiorul nostru, este partenerul perfect după care tânjești.
Dar am nevoie de cineva pe care să îl pot atinge. Dumnezeu cunoaște fiecare nevoie a ta.
Romanță transcedentală
Ești iubit cu pasiune. În ochii Persoanei care contează cu adevărat ești deosebit. Pentru alții nu ești decât unul din mii. Pentru Dumnezeu însă însemni atât de mult, iar ceea ce dorește El este ceva ca o căsătorie perfectă în care să vă bucurați pentru totdeuna unul de altul.
Să crezi în sexul opus nu este egal cu a fi căsătorit. Tot astfel crezând o mărturisire de credință nu ne dă dreptul să trăim cu Dumnezeu. Nu este suficient să pășim în nava laterală a bisericii. Căsătorie adevărată este a crede în cineva atât de puternic încât să îi dedici tot ce ești, tot ce ai, pe viață. Făcătorul tău este dornic să îți fie astfel devotat, dar pentru ca o căsătorie să fie validă trebuie să existe dedicare reciprocă.
Dacă o fată de pe stradă se căsătorește cu un miliardar, ea va obține bogățiile sale, iar el datoriile ei. El va fi mânjit cu rușinea ei, iar ea va câștiga onoarea sa. Ca asta să se întâmple ea trebuie să se întoarcă de la relațiile rivale și să se lege atât ea cât și posesiunile ei sărăcăcioase de acest bărbat cu care s-a căsătorit. Tot ce deține el va deveni și al ei, dacă permite ca tot ce este al ei să devină al lui.
Tot așa, dacă noi îi încredințăm lui Dumnezeu tot ce avem - timpul nostru, abilitățile, relațiile și posesiunile noastre - El ne va răspunde, copleșindu-ne cu extravaganță divină. Noi Îi oferim toată depravarea noastră lui Isus, abandonând chiar și păcatul cel mai drag, care devine al Său. Asta a fost ceea ce L-a ucis. În schimb perfecțiunea fără de păcat a lui Isus ne învăluie, aducându-ne în relație intimă cu Dumnezeul Cel Sfânt.
Intrând în acest pact de dragoste, noi Îi acordăm lui Dumnezeu dreptul să facă ce voiește cu bunurile noastre cele mai de preț. Dar Stăpânul Universului ne pune la dispoziție bogățiile Sale. Noi dăm talentele noastre pentru atotputernicia Sa; încercările noastre de a ne conduce viețile, pentru înțelepciunea Sa nelimitată. Îi dăm timpul nostru de pe pământ, iar El ne dă vecinicia.
În orice privință câștigăm din propunerea Sa, iar Dumnezeu rămâne în pagubă. Dumnezeu este îndrăgostit de tine. El dorește unitatea sfântă mai mult decât îți poți imagina. Nu-i frânge inima și nu rata ultima experiență umană, șovăind să răspunzi favorabil.
O nuntă realizată în cer
Ceea ce urmează corespunde legămintelor de căsătorie. Tu te dedici pe tine însuți lui Dumnezeu, recunoscându-L astfel ca Domn al tău. În schimb Regele regilor te face demn de fuziune spirituală cu El și îți garantează dedicare fără rezerve. Dacă textul care urmează descrie cu acuratețe sentimentele tale, poți să îl folosești ca rugăciune, citindu-l înaintea lui Dumnezeu.
mă doare să recunosc cât de egoist am fost. Nu Ți-am adus decât mâhnire și totuși Tu L-ai trimis pe Fiul Tău care și-a dat viața și a biruit moartea pentru a-mi asigura iertarea.
Te-ai dăruit în întregime, iar eu ard de dor de a răspunde dragostei Tale copleșitoare, dedicând tot ce am ca să Îți fiu pe plac. Te declar Dumnezeul meu începând din această zi. Te voi iubi, onora și asculta. Tânjesc după ocrotirea și călăuzirea dragostei Tale. Îmi predau păcatele Ție, renunțând chiar și la acele păcate care mă ademenesc. Iar în schimb primesc din partea Ta iertatea, puritatea și puterea de a trăi o viață demnă de Tine.
Îți mulțumesc că am început o comuniune atât de unică și de puternică pe care nici moartea nu o poate frânge.
Dumnezeul cerului și al pământului îți cunoaște gândurile secrete. Dacă pentru prima dată ai făcut sincer o asemenea rugăciune, ai intrat într-un domeniu spiritual nou. E greu să crezi. Totul pare la fel. Dar nu din perspectiva cerului. Contractul spiritual este pecetluit.
Dovada nu se află în sentimentele tale ( fie că te simți vinovat sau fericit), ci în integritatea Celui Sfânt. El Și- a dat cuvântul (în Biblie) că cel care se întoarce de la păcat și caută curățire, acela are un destin cu totul nou. Dumnezeu nu este mincinos!
Dacă pentru prima dată ai rostit această rugaciune în mod sincer ai nevoie imediat de ajutor suplimentar. Trimite-mi un e-mail. Mi-ar plăcea să aud orice despre tine, dar chiar și cel mai scurt e-mail mi-ar permite să mă rog pentru tine și să îți trimit mai multe informații. Apasă pe acest buton sau scrie prin metoda aleasă de tine la romanian@net-burst.net.
Partenerul perfect
În romanele de dragoste de modă veche tinerii îndrăgostiți, lăsând realitatea în urma lor, vor lăsa ca emoțiile și visurile lor să o ia razna. Nu e surprinzător că limbajul lor este împodobit cu expresii religioase:
* îl idolatrizează
* o adoră
* ești divină
* este ceresc
* adoră până și praful pe care umblă
* o nuntă ca în ceruri
Cuvinte din domeniul religios rostite spontan de oameni care nu sunt religioși. Ceea ce ei au descoperit, vibrând de emoție, este că în subconștient există convingerea că religia și dragostea euforică după care tânjim sunt legate inextricabil.
Tânjirea adâncă din interiorul tău va rămâne nesatisfăcută pănă când nu vei experimenta palpitanta și împlinitoarea unire cu Cel care te-a creat. Dumnezeu este partenerul perfect după care tânjești. Dar perfecțiunea Lui desăvârșită Îl face de neatins. Cel Atorputernic este copleșitor de sfânt, incomparabil de neprihănit, nepătruns de pur. Noi însă nu suntem astfel. Dacă ardoarea și puritatea perfecțiunii morale a lui Dumnezeu sunt comparate cu lumina orbitoare, noi, prin comparație, suntem ca întunericul. Iar întunericul nu poate exista în prezența luminii.
Înapoi la realitate
Ne întoarcem izbindu-ne de realitate. Însă există o soluție. Dar pentru a-i aprecia măreția, trebuie să judecăm magnitudinea problemei. Starea noastră este atât de dezagreabilă, încât,înfruntând-o, instinctiv ricoșăm ca întemnițații din carcerele subterane când vin la lumina zilei. Vom expune fapte care vor stimula abilitatea noastră de a ne lupta cu realitatea. Dar a înfrunta realitatea este experiența care ne aduce cea mai măreață eliberare.
Dacă dăm buzna într-un spital și întâlnim din întâmplare un medic sterilizat pentru operație, el nu va putea să ne atingă. S-ar putea să părem imaculați, dar totuși nu corespundem standardelor pe care el trebuie să le respecte.
Tot astfel suntem în prezența Domnului Sfânt. Poate că suntem la fel de buni ca oricare altul, dar după perfecțiunea inaccesibilă a standardelor lui Dumnezeu suntem din punct de vedere moral leproși. Dumnezeu trebuie să se distanțeze de noi.
Pare să fie o exagerare. Deoarece am fost înconjurați de imperfecțiune întreaga noastră viață, ne-a fost încețoșată abilitatea de a ne aprecia în mod obiectiv. În străfundul ființei însă, bănuim ce e mai rău, dar ne amăgim ca oamenii care refuză rezultatlele medicale care confirmă cancerul, chiar dacă diagnosticul timpuriu le aduce viață și nu moarte.
Încercăm să ne umplem viețile cu activitate nesfârșită astfel încât să nu mai avem nevoie să gândim. Totuși adânc în interiorul nostru știm că suntem vinovați față de Dumnezeul Cel Sfânt. Chiar dacă ne imaginăm că am eliminat din gândurile noastre vinovăția, ea ne controlează mai mult decât ne dăm seama. Un procedeu îndrăgit, și totuși rareori conștient de a reduce la tăcere conștiința noastră suprimată, dar totuși cicălitoare, este de a născoci un cod moral falsificat care să ne permită să întreținem iluzia că din punct de vedere moral suntem superiori altor oameni. Ceea ce ne împinge să disprețuim anumiți oameni sau să bârfim nu este atât de mult răutatea sau snobismul, cât încercarea disperată de a înlătura spaimele conștiinței. Suntem mânați la orice - chiar și a-L acuza pe Dumnezeu de nedrept - în încercarea de a ne ușura vina.
Nesocotim legile lui Dumnezeu, ne rănim unii pe alții ca pe urmă să avem îndrăzneala să Îl învinuim pe Dumnezeu de necazurile care s-au ivit. "De ce suferă cei nevinovați?", întrebăm batjocoritor, uitând ocaziile când mânia, lăcomia și minciuna noastră au rănit pe cel nevinovat.
Din motive suspecte există un grad de durere pe care îl socotim scuzabil; iar durerea pe care am cauzat-o noi, comparată cu standardele pe care tot noi le-am stabilit, arbitrar, se întâmplă adesea să fie evaluată în favoarea noastră. Dumnezeu nu poate să fie părtaș la o asemenea ipocrizie.
(V-am prevenit că acest "film de groază" o să vă ducă la capătul răbdării. Însă răsplătiri bogate îi așteaptă pe cei ce au curajul de a înfrunta fapte despre care știm în sinea noastră că sunt adevărate. Când ne apropiem de un Dumnezeu care poate să ne facă mai frumoși decât îndrăznim să visăm, nu trebuie să acționăm ca pacienții desfigurați care sparg oglinzile.)
Dacă Dumnezeu este un Dumnezeu al dragostei, de ce îngăduie răul care turbează în lume? Pentru oricine care nu este fermecat de propria-i ipocrizie motivul este evident. Dumnezeu tânjește să distrugă tot răul, și timpul când Își va duce la îndeplinire planul se apropie cu repeziciune (2 Petru 3:9-13). Dar oare cum să procedeze fără favoritisme neprincipiale și fără a mă distruge pe mine și pe tine?
Devenind frumoși
Chiar dacă ne-am reforma în așa măsură încât să nu mai avem nici un gând rău, totuși nu ne-ar folosi la nimic. Dacă apa este contaminată, nu ajută să adăugăm apă curată - apa rămâne contaminată.Trecutul nostru este corupt și nu-l putem schimba.
Dumnezeu nu poate face unele lucruri fără a-Și nega identitatea. Să admitem că o persoană este acuzată de conducere frauduloasă. Judecătorul se întămplă să fie un prieten apropiat al acuzatului. Ar fi drept ca judecătorul să îl declare pe prietenul său nevinovat cu toate că este culpabil ? Sau poate el să considere ofensa mai puțin gravă doar pentru că îi este prieten? Doar un judecător corupt ar putea scuza încălcarea legii sau manifesta favoritism.
Dumnezeu este Judecătorul nostru, deoarece nu există persoană care să se fi creat ea însăși. Niciunul dintre noi nu a decis să se nască, niciunul dintre noi nu e în stare măcar să-și deseneze amprenele degetelor. Dumnezeu a format celulele creierului cu care gândim. Lui Îi datorăm totul. Domnul este Făcătorul - și de aceea Stăpânul - fiecărei molecule și fiecărui organism de care am uzat sau abuzat vreodată. Fie că îți place sau nu, acest fapt ne face responsabili înaintea lui Dumnezeu pentru fiecare acțiune. Egoismul nostru i-a rănit pe alții. Ar fi o crimă pentru Judecătorul Suprem să ignore ofensele noastre. Noi suntem cei care ne răstim la Dumnezeu când vedem că delictele rămân nepedepsite. Totuși dedicarea Sa față de tine depășește orice explicație. El nu poate decât să te declare vinovat. Iar dreptatea cere ca penalitatea să fie plătită.
Astfel rămân doar două alternative. Ori plătești tu, ori plătește altcineva pentru tine.
Ar fi o trufie absolută din partea mea de a lua în considerare să iau asupra-mi pedeapsa ta. Eu am propriile mele slăbiciuni pentru care trebuie să răspund. Dar eternul Fiu al lui Dumnezeu, în urmă cu două mii de ani, a părăsit scaunul de judecată ceresc și a venit pe pământ. A devenit o ființă umană unică care a trăit o viață perfectă. În strălucirea purității Sale cele mai înalte realizări morale ale noastre sunt noroi. Astfel când Hristos a îndurat voluntar durerea și rușinea morții de criminal ceva de o importanță cataclismică s-a produs în Univers. Nevinovatul Fiu al lui Dumnezeu a luat asupra Sa întrega vină a păcatului tău.
Chin fizic și o mare de agonie spirituală. Pe cruce singura Persoană care s-a bucurat de unitate cu Dumnezeu plângea: "Dumnezeul meu de ce M-ai părăsit?" Dumnezeu Tatăl era obligat să Îl abandoneze pe Fiul Său Preaiubit, tratându-L ca pe cel mai abject păcătos, până ce vina a fost plătită în întregime. După ce a absorbit consecințele degradării noastre, Hristos a revenit în lume, dinamitând pentru noi un drum de urmat.
Tu ești punctul focal al acestei manifestări uluitoare a dragostei lui Dumnezeu, cea mai mare pe care Universul a cunoscut-o vreodată. Vei continua să o nesocotești?
Bucură-te de ultima aventură de dragoste
Jertfa lui Hristos a asigurat calea legală, fără plată, la îndemâna oricui de a ne apropia de El. Acest fapt însă nu face iertarea automată.
A fi intim cu Domnul galaxiilor, a avea putere divină în vene, a atinge vârfurile pentru care ai fost făcut, cere un răspuns din partea ta. Pentru explicație haideți să ne reîntoarcem la conducătorul nechibzuit. Orice judecător ar trebui să își acuze prietenul pentru încălcare de lege. Dar este totuși legal a oferi prietenului bani ca să-și plătească amenda. Depinde de contravenient, dacă acceptă sau nu darul judecătorului.
I S-ar frânge inima lui Isus, dacă tu ai desconsidera oferta Sa de a suferi în locul tău. Singura alternativă ar fi ca tu să suporți pedeapsa. Acesta este ultimul lucru pe care El îl dorește. Dumnezeu dorește cu ardoare să te salveze de la iad și îți garantează împlinire, părtășie cu El ceea ce îți schimbă viața. Dar noi trebuie să acceptăm darul Său. Asta implică să admiți că ai nevoie de dar - că doar jertfa lui Isus te poate absolvi de vină.
Ar mai fi un ultim considerent. Dacă prietenul nostru cu picior de plumb, conducătorul periculos, intenționează să perpetueze aceeași încălcare de lege, atunci el devine un pericol public. Ar fi greșit să fie iertat cineva care își propune să nu țină cont de lege în mod continuu.
Similar, ar fi greșit din partea lui Dumnezeu să ne ierte înainte ca atitudinea noastră față de păcat să se fi schimbat. Mă amețește gândul la hoardele care în mod tragic nu au înțeles acest adevăr. O altă analogie va confirma centralitatea acestui adevăr.
Ești captiv într-o mare de păcate. Ape fără fund lovesc cu pleoscăit țărmurile înalte. Nimeni nu poate călca apa la infinit. Adâncurile întunecate te îngrozesc. Există un petic în care apele mortale par a fi frumoase, valurile senzuale și splendide. Cum ar putea lua cineva în serios strigătele tale după ajutor, dacă tu te bălăcești, distrându-te de minune? Și care ar fi rostul să îl salvezi pe cineva înclinat spre iad care se aruncă înapoi după fiecare încercare de salvare? Nimeni cu devotament sinucigaș față de un păcat nu poate fi salvat.
Asta nu înseamnă că vei începe o viață fără păcat pentru a primi iertare. Ne aflăm în strânsoarea de moarte a păcatului. Doar Isus o poate frânge. Dar dorim noi oare ca El să o facă? Ți-ar plăcea să scapi pentru totdeauna de păcatul tău favorit?
Cel Atotputernic ne dă demnitate respectându-ne dorințele. Dacă nu dorim ca El să fie Dumnezeul nostru - de exemplu în control deplin asupra vieților noastre - asta Îl mâhnește și Îl îngrozește, dar în delicatețea Sa, El ne a permite să mergem propriul nostru drum. Nimeni nu a suferit de dragoste neîmpărtășită cum a suferit Dumnezeu.
Nu vei putea fi obligat să iubești pe cineva. Nici nu vei putea fi obligat să dorești curăția inimii. Dătătorul a făcut tot ce s-a putut. Acum e rândul tău.
A-L ignora pe Creatorul nostru este culmea egoismului. El este Sursa fiecărui lucru bun de care ne-am bucurat vreodată. (Chiar și fîsîitul de plăcere al păcatului, aceea umbră alunecoasă a lucrului real, apucată în timp ce Îl sfidăm este posibilă doar datorită abilității date de Dumnezeu de a simți plăcerea.) Fiecare lucru minunat pe care îl luăm ca de la sine înțeles vine de la El. El ține chiar și atomii noștri laolaltă. El îi protejează și îi hrănește pe cei ce Îl ignoră, îngrijindu-Se să le ofere suficiente ocazii ca ei să răspundă dragostei Sale uluitoare. Ei nu doresc ca Dumnezeu să se amestece în viața lor, dar El oricum o face - copleșindu-i cu miriade de daruri delicate, calde, frumoase, delicioase, revigorante, senzaționale și însuflețitoare. La moarte însă, celor care au dorit să fie independenți de Dumnezeu li se va împlini dorința. Aceasta va fi oroarea cea din urmă. A fi etern rupt de Sursa oricărei iubiri, frumuseți, împliniri și bucurii este o perspectivă prea îngrozitoare pentru a fi contemplată.
Cu o atitudine de căință față de plăcerile "neevlavioase," și cu o nădjde în puterea iertătoare a jertfei lui Isus îi acorzi lui Dumnezeu frâiele să facă ceea ce de mult tânjește să facă - să plătească datoria ta față de dreptate și să treacă în contul tău perfecțiunea morală a lui Hristos. Asta te face atât de pur în ochii Săi că nu mai trebuie să fii despărțit de El. Vei putea începe o comuniune nesfârșită cu ce mai minunată Persoană din Univers.
Dorești acum să te rogi să îți dai viața lui Dumnezeu? Da Simți că este prea de vreme să îți predai viața lui Dumnezeu?
Dacă este așa alege una din următoarele:
Conține ceva pentru mine? (In English)
Aș dori să mă mai gândesc (In English)
I'd love to hear from you: romanian@net-burst.net (English only)
Not to be sold. © Copyright, Grantley Morris, 2003. For much more by the same author, see www.net-burst.net
No part of these writings may be copied without citing this entire paragraph. No part may be sold.